Părerile vizitatorilor despre Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul
Slavă Bunului Dumnezeu pentru acest așezământ desprins din Rai! Încă de la intrarea în mănăstire te întâmpină liniștea, pacea, bucuria, simplitatea și frumusețea. Pictura bisericii este minunată, este cea mai frumoasă biserică pe care am putut să o văd în România. Multumesc Sf. Ioan Rusul că a binevoit să fie aici, mulțumesc Sfântului Ioan Rusu că a binevoit să ajung la Sfântul, cu nădejde și bucurie ne ascultă rugăciunile fiecăruia dintre noi păcătoșii 🙏
Mănăstirea se află înconjurată de pădure. Din Giurgiu se ajunge cu mașina în 15 minute, spre comuna Slobozia. Drumul este foarte bun, asfaltat până în fața Mănăstirii. Se poate vizita până seara, târziu. Mergeți la Racla cu moaștele Sfântului Ioan Rusul și veți simți o stare de liniște și bucurie. Ajută mult pelerinii care vin și se roagă.
Este o mănăstire creată pe locul unei unități militare. Încă se mai văd vechile depozite de muniție acum dezafectate.Biserica este .încă și situată la subsol.
În aprilie 2022 am fost și la noul locaș al Sfântului din România, aflat aproape de Dunăre, o zidire într-o veche cazarmă militară transformată total, într-un colț de rai! Sfântul ostaș în armata lui Petru cel Mare, devenit sclav la turci a făcut nenumărate minuni și aici pe meleaguri dunărene… Am fost pentru prima dată în 2012 la sfârșitul lunii mai, am revenit în septembrie 2020, am avut aceleași emoții și m-am bucurat de frumusețea și sfințenia locurilor și mănăstirii aflate sub protecția Sfântului Cuvios Ioan Rusul! Recenzia se referă la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din Prokopi, insula Evia, Grecia, locul unde se află sfintele moaște, trăirile sunt aceleași atât în România, Grecia sau Cappadocia, Turcia- locul unde s-a nevoit cuviosul.
Merita drumul pana la ea. O mânăstire în prag de pădure. Zona este splendidă!