Părerile vizitatorilor despre Mănăstirea Prislop
Merită vizitată măcar o dată . Anul ăsta am fost din nou, la o zi după ce am fost la chilia Părintelui de sus din munte de la Sâmbăta, pe Valea Viștrei, si înafara de “vizita la Părinte”, totul a devenit foarte comercial, se construiește mult și se pierde din autenticitate. Potecile cu istorie și bătute de vreme, peisajul autentic și care a consacrat locul sunt acum din ce în ce mai mult acoperite de tot felul de terase, scări de care mai de care, modernismul și comercialul acaparează parcă toată simplitatea aia de altă dată. Păcat…
Am vizitat mănăstirea la 30 Noiembrie 2025, cu prima zăpadă . Biserica foarte frumoasa, își păstrează din autenticitate, pare un reper rămas blocat în timp fața de tot ce se afla in curtea mănăstirii.
Mormântul părintelui Arsenie Boca este un loc aparte. Mi-a plăcut foarte mult organizarea, curățenia și respectul cu care pelerinii se apropie. Atmosfera este una de reculegere, în care simți că poți lăsa deoparte grijile și te poți concentra pe rugăciune și pace interioară. O vizită care mi-a rămas în suflet și pe care o recomand oricui dorește să se încarce spiritual
O asezare monahala ingrijita! Biserica era inchisa pentru amenajare! Chiar daca era spre seara cand am ajuns era aglomerat. Vremea este foarte schimbatoare acolo, este bine sa ai o umbrela la tine deoarece pret de 15 minute de la un soare puternic s-a trecut la o vreme ploioasa abundenta. Poteca catre mormantul parintelui usor abrupt. Era in constructie o alta poteca in lateral. Drumul de urcat pana la manastire asfaltat, pe alocuri ingust. La baza manastiri parcarea este mare. Nu am inteles de ce exista un serviciu de paza( persoana de la o firma privata care pazea), la mormantul parintelui!
Am fost într-o zi de luni 18.08.2025. Foarte multe mașini, noroc cu cele 3 parcări destul de mari (fără plată). Biserica este închisă (se pictează), deci slabe speranțe de a o vedea deschisă curând. Vizitarea mormântului, altă aventură, de stat la coadă pe patru rânduri. În rest totul a fost foarte frumos.