Părerile vizitatorilor despre Mănăstirea Lupșa
Mănăstirea Lupșa este o mănăstire ortodoxă de călugări, ale cărei începuturi datează de prin secolul 15. Aparține de Arhiepiscopia ortodoxă a Albei-Iulia și are mai multe hramuri. Primul, Înălțarea Sfintei Cruci, la care s-au adăugat în timp, hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae, Sfinții Atoniți Siluan și Sofronie. Este situată pe drumul Abrud – Câmpeni – Turda, în apropierea șoselei Transapuseana, care pornește din Abrud. Zona este de o frumusețe răpitoare. Pentru cine dorește o cazare, pentru a participa la slujbele mănăstirii, în imediata apropiere, se află un motel, mănăstirea neavând altă posibilitate de cazare.
Vechea biserică este restaurată foarte frumos dar in interior se poate admira doar din pridvor accesul fiind interzis. De remarcat este tavanul casetat al bisericii. Consider ca locul acestora era in biserica nou zidita de acolo. Un aspect care m-a impresionat negativ este faptul că masa altarului din vechea biserică (rotundă din piatră pe un picior tot din piatră), se află în foișorul de lângă biserica nouă într-un „acvariu„ citez ,,pentru protejare,, dar geamul de protecție era plin de condens.
Loc de rugăciune și introspecție.
Un loc de reculegere linistit, amplasat intr-un loc foarte frumos, cu 2 biserici in contrast, cea veche care iti intareste credinta iar cea noua in care rugaciunea apare dupa ce te minunezi de frumusetea ei.
Un loc foarte bine îngrijit, un spațiu de reculegere și meditație. Monument istoric ce atestă credința nestrămutată a locuitorilor din zonă pentru ortodoxie.