Mănăstirea Crasna

Se poate ajunge doar cu mașina 4 x4 , in rest se merge prin pădure ( un urcuș ușor , simplu și frumos ) cam 20 -30 minute,depinde unde lași mașina pe drumul forestier. Când ajungi la mănăstire totul este f frumos ,cu liniște multa .

Drumul ne-a purtat la Mănăstirea Crasna, cu mama de 80 ani și Parkinson în mijlocul pădurilor de la poalele Munților Uriași, unde liniștea se așază adânc, ca o rugăciune neîntreruptă. O mănăstire cu rădăcini vechi, atestată încă din secolul al XVIII-lea, loc de popas pentru credincioși și de întărire pentru suflet. Și nu putem decât să-I mulțumim Domnului că ne-a dat putere să urcăm până acolo, ca să simțim ce înseamnă cu adevărat pacea.

Am fost azi. O mănăstire foarte frumoasa, gospodărită impecabil. Liniștea este acasă la ea. Merita vizitata oricând. Drumul e mai complicat, dar practicabil – 4×4

O mănăstire foarte frumoasă, “ascunsă” în munți, drumul de acces are o porțiune de aproximativ 2 km neasfaltată, drum forestier, dar pe care l-am urcat cu Loganul la început de octombrie, pe vreme frumoasă. Este un drum destul de accidentat dar se poate urca și fără tracțiune 4X4 dacă este vremea bună. Biserica veche a mănăstirei datează de la începutul anilor 1800 dar nu am putut-o vedea fiindcă se făceau lucrări de renovare. Biserica nouă are picturi foarte frumoase și o atmosferă de liniște și pace, sporită de curățenia care domnește peste tot și florile în număr mare.

Mănăstirea Crasna a fost întemeiată probabil de câțiva sihaștri de la Văleni la începutul secolului al XVIII-lea.Prima atestare documentară, un act de donație în care se arată că aici era un schit de călugări având o biserică de lemn, datează din anul 1745. Zidirea actualei biserici a început în anul 1824, ctitorită de postelnicul Constantin Potlogea, ca biserică de mir unde se refugiaseră locuitorii din împrejurimi după 1821, din cauza năvălirii turcilor. În 1828, când s-a făcut sfințirea bisericii, episcopul a sugerat reînființarea obștei monahale. Primul stareț a fost chiar ctitorul, călugarit cu numele de Chelasie, doneză schitului moșia sa și construiește chilii din lemn pe care le populează cu călugări aduși de la Cheia, Ciolanu.La doar un an de la începerea lucrărilor, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, în 1829,s-a sfințit biserica. Pictura a fost executată în 1834. În 1836, Nicolae, singurul fiu al starețului Chelasie, se călugărește cu numele de Nil și donează moșia sa schitului. Starețul înființează aici o școala pentru copiii din satele vecine, care, în timpul cursurilor, stăteau în internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor mănăstirești în 1864, face ca schitul să decadă și cei 2-3 călugări care au mai rămas l-au închinat mănăstirii Cheia și i-au schimbat și numele în schitul Crasna. În 1920, când mai avea un singur călugar, mănăstirea a fost jefuită de ocnașii de la Slănic. Din 1964, în plină perioadă comunistă, schitul a început să se refacă, grație stareților Nicodim, Ghedeon și Galaction.