Părerile vizitatorilor despre Mănăstirea Coșuștea-Crivelnic
Mânăstirea in construcție, nefinalizată.Situata intr-un loc izolat,retras.Exista totuși asfalt in stare destul de buna.
Un loc situat într-un peisaj frumos aflat încă in procesul de construcție. Zona nu este intens circulată chiar dacă este asfaltata de puțini ani și de câte ori am trecut nu a fost nici aglomerată. Este bine după opinia mea că nu este atât de vizitată pentru că acei care vin pentru grătare lasă după ei gunoaie ca să nu mai amintim de poluarea fonică. Nu am intrat în interior fiind inadecvat îmbrăcată dar am s-o fac în viitor pentru că drumul spre Mănăstirea Coșuștea-Crivelnic este accesibil în orice anotimp fiind asfaltat.
Manastirea Cosustea Crivelnic așezată la poalele de deal intr o zonă pitorească te așteaptă sa I treci pragul.Maicutele sunt asa binevoitoare încât pleci încărcat sufletește și așteptând să te întorci.
Un loc mirific,cu o deschidere amplă,plin de lumină. Păcat că mănăstirea nu este terminată,și nu se văd semne că va fi prea curând gata.
Un loc de vis pentru cei care caută liniște in natură si încărcat de spiritualitate, prin slujbele care se țin aici in fiecare zi. Dumnezeu sa va îndrume pașii spre Mănăstirea Cosustea!