Mănăstirea Codru este o mănăstire de călugări având 3 vieţuitori, obşte în formare.
Aproape de șoseaua Tulcea-Constanța, după ce ieși din pădurea de la Babadag, se zărește o mănăstire destul de nouă, construită după anul 2000. Drumul din șosea spre așezământ este cam noroios și dificil dar după zidul ca de cetate și poarta impresionantă a mănăstirii, liniștea locului, frumusețea bisericii și a celorlalte clădiri de cult, arta icoanelor, picturilor și vitraliilor, impresionează turistul venit aici din curiiozitate și credinciosul aflat în căutarea divinității.
O mănăstire foarte frumoasă!
Am incercat sa vizitam aceasta manastire prin toamna, dar, pentru ca GPS-ul ne-a directionat catre partea din spate a manastirii, nu am mai reusit. De ce? Pentru ca acolo aparent erau chiliile calugarilor. Nici macar nu ne-am apropiat de acele chilii, ne uitam doar daca am putea parca masina pe undeva prin apropiere, cand a venit un calugar si a inceput sa se rasteasca intr-un mod destul de urat la noi ca nu avem ce cauta acolo si ca daca vrem sa vedem manastirea sa mergem pe unde merge toata lumea, prin partea din fata. Mentionez ca nu suntem din zona si ca veneam chiar de destul de departe si pur si simplu GPS-ul ne-a directionat gresit, nu am intrat in curtea manastirii, eram doar pe un drum gresit. Ar fi putut sa ne indice drumul fara sa ne bruscheze intr-un mod atat de jignitor, ca nu e ca si cum voiam sa deranjam pe cineva. Felul in care ne-a vorbit acel “calugar” ne-a facut sa ne razgandim si sa nu mai incercam sa vizitam aceasta manastire. Probabil manastirea e frumoasa, ca orice alta manastire, dar aveti grija, sa nu care cumva sa gresiti drumul si sa va primiti o cearta ca la scoala. Foarte urat comportament!
Foarte frumos bravo 👏👏👏 mult succes in realizarea acestiu lacas de cult
AM FOST IN PELERINAJ LA MĂNĂSTIREA CODRU AFLATĂ LA TUCEA.