Mănăstirea Bucium, Iași

Începuturile acestei mănăstiri îşi au obârşia legată de întemeierea schitului românesc “Prodromul” din Sfântul Munte Athos în secolul al XIX – lea. În anul 1853, Ieroschimonahii Nifon şi Nectarie, după ce au pus bazele întemeierii schitului athonit, au întemeiat la Bucium o mică sihăstrie cu rânduială de obşte asemănătoare celeia din Sfântul Munte, scopul acesteia fiind atât duhovnicesc cât şi misionar filantropic, pentru ajutorarea călugărilor români aflaţi în Sfântul Munte.Întemeierea schitului din Bucium a fost posibilă datorită donaţiei făcute de Grigore Alexandru Ghica Al II – lea. Prima bisericuţă, având înfăţişarea unui paraclis a fost sfinţit în anul 1871. Acest aşezământ monahal numit până în anul 1918 de “Conacul Bucium”, a dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte duhovnicească. Între anii 1950 – 1977, biserica schitului a fost extinsă şi împodobită cu pictură într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul 1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de mănăstire are loc în anul 1993.

Micuță dar plăcută. La magazin se vinde vin, produse apicole. De vizitat.

Situată într-o zonă retrasă de pe dealul Bucium, mănăstirea a fost întemeiată de către ieromonahii Nifon Popescu și Nectarie în 1863 ca metoh al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Aici a fost pictată Icoana Maicii Domnului Prodromița, ce se află acum la Muntele Athos. Se spune că practic chipurile Icoanei s-au pictat singure.

Un loc binecuvântat de Maica Domnului Prodromița a cărei icoană “nefăcută de mână” adica pictată în chip minunat , sălășluiește în Mănăstirea Bucium. Ctitorită in anul 1863, pe una din cele șapte coline ale Iașului, într-una cadru dumnezeiesc care îți vindecă sufletul. Dacă ajungeți în capitala Moldovei și treceți pe lângă plopii fără soț a poetului național Mihai Eminescu , urcați pe colina Buciumului la Mănăstirea Bucium. Mulțumim Domnului pentru toate!

Uneori doresti sa te intorci la origini. Cateodata poti cateodata nu, cateodata le gasesti cateodata nu. Povestea spune ca in 1917, atunci cand in Oltenia au intrat trupele austro-ungare, bunica mea, din Craiova, s-a refugiat in Moldova, langa Iasi, intr-un sat, pe nume Bucium. Era insarcinata si in scurt timp a nascut-o acolo pe mama mea. Dupa cateva luni, dupa ce trupele austro-ungare au fost repinse, impreuna, ele s-au intors acasa in Oltenia, la Targu Jiu. In toata viata lor atat bunica cat si mama mea, nu au putut, sau nu au avut ocazia, sa revada locul unde s-a intamplat fericitul eveniment si nici biserica unde a fost botezata. Acum, la 105 ani de la acel eveniment am reusit sa ajung eu acolo, si sa respir acelasi aer pe care l-a respirat mama mea la nastere. Biserica Bucium, care la acea vreme era construita de numai 46 de ani (1871), a devenit cu timpul manastire de calugari, dar isi pastreaza inca atmosfera idilica a vremurilor in care a trait Eminescu. Langa gardul ei, se pare ca erau plopii fara sot, pe langa care se plimba Eminescu. Dintre ei, au mai ramas doar doi, langa care, au mai fost plantati altii mai tineri. Manastirea este miniona, in arhitectura clasic ortodoxa, cocheta si desi usor renovata, pastreaza un iz arhaic, iar parcul ii confera linistea necesara reculegerii. Am aprins lumanarile pentru cei vii si cei morti, apoi am intrat in biserica si m-am rugat pentru sufletul mamei, decedate in 2015. M-am simtit ca fiind la mine acasa si m-am comportat ca acasa. Parca eram de acolo cu toate ca nu am intalnit pe nimeni. Asa imi imaginam un colt de Rai. Dumnezeu sa ocroteasca aceasta asezare sfanta!