Mănăstirea Afteia

Mănăstirea AFTEIA (CIOARA) Istoricul: Viaţa monahală a început aici pe la jumătatea secolului al XVI-lea, Mănăstirea numindu-se atunci Sihăstria din Plăişor, cu hramul Naşterea Maicii Domnului. Era, ca şi astăzi, aşezată pe dealul Plăişorul Cioarei, de unde şi numele. Mai târziu era cunoscută ca Mănăstirea de la Cioara sau Afteia şi era metoc al mănăstirii Cozia. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, conducerea mănăstirii a avut-o cuviosul Sofronie Mărturisitorul, care provenea dintr-o familie de preoţi prin tradiţie, tatăl său a fost parohul satului de la 1680-1720, după care a urmat, între 1720 şi 1750, fiul său, Sofronie (călugărit). În timpul cât a fost stareţ, Mănăstirea a devenit principalul centru de luptă pentru apărarea credinţei strămoşeşti împotriva unirii bisericii cu Roma. După ce a luptat cu înverşunare, conducând mişcarea românilor împotriva Uniaţilor în anii 1759-1761, Sfântul Sofronie s-a retras la Mănăstirea Robaia şi apoi s-a stabilit la Mănăstirea Curtea de Argeş. Descriere: Biserica s-a construit între 1934 şi 1950, din lemn de stejar, pe fundaţie de piatră, prinsă în mortar de var. Stilul arhitectural este în formă de navă. Iniţial s-a acoperit cu şindrilă, iar din 1965 s-a acoperit cu tablă zincată. Are două turle, acoperite tot cu tablă. Ctitorul noului aşezământ este preotul paroh Constantin Oancea. Sfinţirea bisericii s-a făcut la 21 mai 1952 de Episcopul Nistor, stareţul mănăstirii Sfânta Treime din Alba-Iulia (din 1976 catedrală şi sediul Episcopiei nou reînfiinţată). Viaţa monahală a fost reluată în 1975. În 1978 întreg corpul clădit al bisericii a fost placat cu sită de brad de către iscusiţi meşteri din Moisei-Maramureş, tencuielile interioare, burduşite din cauza ploii, au fost refăcute şi pregătite pentru pictură. Pictura: Pictura în frescă a fost realizată de pictorul Nicolae Gavrilean din Suceava şi ucenicii săi L. Dumitrava şi R. Gherghean, în anul 1981.

un lăcaș de cult deosebit. merita vizitat. mai ales cum am nimerit noi, de hramul mănăstirii – Sf. Constantin și Elena.

O oază de pace și lumină sufletească Am vizitat această mănăstire pt a doua oară , cu inima deschisă și am plecat de acolo cu sufletul plin. Încă de la intrare, am fost cuprinși de liniștea locului, de frumusețea naturală și de simplitatea care te îndeamnă la rugăciune. Un monah cu chip blând și vorbă liniștitoare ne-a întâmpinat și ne-a oferit, cu multă răbdare și dragoste, sfaturi duhovnicești prețioase. Ne-a învățat cum să ne rugăm cu inima, cum să ne apropiem de Dumnezeu cu sinceritate și smerenie. A răspuns cu căldură la întrebările noastre și ne-a făcut să înțelegem mai adânc sensul credinței, al rugăciunii și al vieții duhovnicești. Am petrecut clipe minunate în acest loc binecuvântat, simțind pace, curățire și întărire sufletească. Ne-am simțit primiți ca într-o familie – cu dragoste, bunătate și grijă. A fost o experiență care ne-a atins inimile și pentru care suntem recunoscători. Recomandăm tuturor celor care simt nevoia unei pauze de la agitația lumii, care caută răspunsuri, liniște sau întărire în credință, să viziteze acest loc. Veți pleca de acolo mai bogați sufletește și cu dorința de a reveni.

Ar trebui sa va îndreptați și să lăsați desfrânările între voi că bărbați și obiceiurile fostului stareț. Și să fiți căsătoriți cu maicile de la Strungari ,ceea ce nu e in codul de conduită al mănăstirilor unde monahul trebuie sa fie mirele lui Hristos și nu al unei femei sau barbat

Un loc foarte frumos și liniștit! Este amenajat foarte frumos si ingrijit in curtea mănăstirii. Se poate ajunge cu masina până la poarta mănăstirii, ultimii 3km sunt pe drum pietruit cu urcuș destul de mare. In rest este drum asfaltat. Si priveliștea de acolo din varful dealului este una deosebită