Mănăstirea Vladimireşti

O locație foarte frumoasă cu o curte interioară foarte mare și îngrijită. Foarte potrivita pentru cine cauta o clipa de liniște. Ca și idee, am observat ca au și un panou pe care au afișat ca este “recomandat”, ca să nu spun interzis, vizitarea în maieu, tricou, ținute nedemne pentru o unitate bisericească etc.

Mănăstirea Vladimirești este între Tecuci și Galați, la vreo 4-5 km de comuna Tudor Vladimirescu, jud. Galați. Din șoseaua Tecuci-Galați, indiferent de direcția de deplasare aveți indicatoare spre Mănăstire. Este una dintre cele mai mari obști de măicuțe din țară. Prin anii 1956, din diferite motive, mănăstirea s-a autodesființat. Din 1990 s-a reînființat, iar în prezent, așa cum am spus, este un așezământ monahal important.

O Mănăstire unde de fiecare data opresc când ajung în zona Este o mănăstire de obște mereu plina de flori, curata și cu maicute primitoare Având o istorie destul de lunga și tumultuoasa, va recomand sa va interesați în online de aceasta, de prima stareta Măicuța Veronica Mănăstirea se întinde pe o suprafață destul de mare, au animale pe care le îngrijesc, solarii pentru legume / flori, atelier de sculptura, de pictura de oua încondeiate, organizarea este excepțională și cu siguranță merita vizitata De aceasta data am fost și la Staretie și am făcut turul acesteia, am aflat mai multe informații despre Măicuța Veronica și am vizitat muzeul care este de o valoare materiala și spirituala enorma, având peste 25 de moaște de sfinți In Biserica Mănăstirii se afla și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Liniștea și bunăstarea sufleteasca pe care o dobândești după o vizita la aceasta mănăstire nu sunt măsurabile Recomand cu drag!

Am vizitat această mănăstire împreună cu familia și cu cățelul meu Sugar, o ființă nevinovată de la Dumnezeu. L-am lăsat afară cu bunica mea ca să pot intra liniștită în biserică și să mă închin la icoane. Din păcate, experiența a fost umbrită de o măicuță în vârstă, care, în loc să fie un exemplu de bunătate și credință, mi-a vorbit urât și mi-a spus că nu am voie să ating icoanele fără să mă spăl pe mâini. Mi s-a părut o atitudine lipsită de dragoste creștină și de respect, mai ales venind din partea unei persoane care ar trebui să fie un model de blândețe. Credința nu se măsoară în reguli reci și în vorbe aspre, ci în inimă curată și în iubire pentru oameni și pentru toate creaturile lui Dumnezeu inclusiv câinii, care merită respect și iubire, nu dispreț. A fost o experiență urâtă și dezamăgitoare, care nu reflectă spiritul unei adevărate mănăstiri.

O manastire vie de la inceputul ei si vie si in prezent prin obstea reinprospatata continuu, fondata din iconomia lui Dumnezeu, intr-o perioada a istoriei noastre cand, doar datorita trairii autentice si in Hristos, si credintei cu parfum de jertfa iti puteai alimenta bateriile sufletului pentru a putea depasi negura care a urmat in istorie in timpul comunismului. Existenta si intemeirea acestei manastiri au fost atat de comentate… Ea a existat si a fost construita, pentru ca asa a fost de la Dumnezeu, asa cum, de toate cate sunt, Dumnezeu are stiinta. A aparut, a inflorit, fiind invidiata si ghimpe in ochii “tovarasiilor”. A fost nevoie de existenta ei in acel timp, asa cum a fost nevoie si de glasul unui parinte Arsenie Boca, de nebunia pentru Hristos a unui parinte Nil Dorobantu, de un Sandu Tudor, de Rugul Aprins, de incercarea de a birui, Antihristul care se ridica, prin practicarea rugaciunii. De ce sa ne gandim ca nu ar fi fost astfel? Manastirea Vladimiresti a fost “floarea de butoniera” a Patriarhului Iustinian, dupa cum insusi a scris in “Cartea de aur” a manastirii…. cu focul jertfei pe care il primeai din plin aici, mai primeai un pic de putere pentru a putea sta drept in fata dusmanului credintei in vremurile ce au urmat. Cum s-a spus, comunismul nu este o optiune politica, ci o arma impotriva crestinismului. Cu el s-a luptat si se lupta doar cu crucea in mana! Pentru ca el s-a ridicat impotriva lui Hristos, doar Biserica ii poate sta impotriva.