Mănăstirea Gai

Frumoasa locație, mănăstirea nu s-a putut vizita, numai biserica veche de lemn

Mânăstirea Gai din marginea localități Arad este o mănăstire Ortodoxă de maici , este un loc minunat pentru a ne gasi linistea sufletească și iubirea de Dumnezeu este un loc unde Dumnezeu este alături de fii sai de cîte ori il chemăm cu iubire și credință.

Oaza de liniste si calm, cald.

Nu sunt un mare credincios, dar cred in Dumnezeu. Imi plac Bisericile, Manastirile, indifferent de ce rit sunt. In toate salasuiesc Spiritul Domnului Nostru. Dar sa revenim la subiectul de azi, manastirea Gai, o manastire ortodoxa situata la marginea orasului Arad, intr-o oaza de liniste si verdeata. Un loc minunat si linistit in care te poti reculege si ruga in linistite. Mănăstirea a fost ridicată între anii 1760-1762 de catre episcopul Sinesie Jivanovici, ca reședință de vară pentru el și episcopii următori ai Aradului. Biserica veche are un altar de marmură roșie sub care a fost înmormântat episcopul Sinesie. Se pare că în altar se găsesc și rămașițele pamântești ale episcopilor înhumați în catedrala veche a Aradului, demolată în 1861. Actualmente este mănastire de maici, avand hramul la 1 septembrie când este sărbătorit Sfântul Simeon Stâlpnicul, odată cu începutul anului bisericesc. Nu am stiut ce functie preoteasca este “Stapnic”. Asa ca am cautat si am gasit: Sfântul Simeon Stâlpnicul, patronul spiritual al mănăstirii, s-a născut undeva pe teritoriul Turciei de astăzi, din părinți creștini, luând calea călugăriei devreme și având predilecție pentru o viață monahală cât mai aspră, personal, nu pot să-mi dau seama de ce. Se pare că, la un moment dat, după un post greu de patruzeci de zile, Dumnezeu i-a dat darul vindecării, după care Simeon a continuat anual să țină Postul Mare, mai habotnic ca de obicei, douăzeci de zile rugându-se continuu în picioare, iar în restul de douăzeci de zile așezat, nemaiavând putere. Astfel, a început să fie căutat de lume pentru însănătoșire iar el, considerând că nu i se cuvine lui atâta cinstire din partea tuturor, a hotărât să ridice un stâlp iar în vârful lui să pună o chilie strâmtă în care să se retragă și de unde să nu iasă decât de două ori pe zi pentru a binecuvânta mulțimea, devenind, astfel, primul stâlpnic. Asta se întâmpla prin secolul V. Manastirea este intr-o curatenie si ordine exemplara. Nu am gasit nimic care sa-mi displaca. Totul a fost minunat si linistitor si cred ca am reusit sa comunic cu Divinitatea. Asadar, dupa o slujba placuta si rugaciuni spuse in gand, m-am simtit mult mai bine si am sa mai revin pentru a-mi umple inima cu pace și liniște sufletească, pe care, dacă nu le găsești aici aproape de Dumnezeu, atunci oare unde?

Un loc frumos si linistit în natura.